TIR Campionat

REGULI FRTS - modificate și adaptate pentru Republik of Sports  Campionat Tir.

FORMAT

Întrecerea sportiva se va desfăşura într-un sistem adaptat care să asigure participarea echipelor la cel puţin 3 etape

manșa 1- tragere la ținta fixă la distanța de 10m, timp nelimitat;

manșa 2- tragere la ținta fixă la distanța de 15m, timp nelimitat;

manșa 3- tragere la ținta fixă la distanța de 5m, timp 10 secunde;

finala de campionat:

Fiecare concurent va avea la dispoziție 30 de cartușe calibru 9mm care vor fi trase în aceeași țintă, de la distanțe diferite, astfel:

- tragere la ținta fixă la distanța de 10m, timp nelimitat;

- tragere la ținta fixă la distanța de 15m, timp nelimitat;

- tragere la ținta fixă la distanța de 5m, timp 10 secunde;

- comenzile se vor da prin voce de către managerul sportiv, iar semnalul de start și stop pentru cele 10 secunde prin fluier/goarnă.

Pozitia de tragere este din picioare, arma se tine cu ambele maini sub indicatiile si supravegherea organizatorilor.

DIMENSIUNE ECHIPA

Echipa trebuie sa fie formata din 4 tragatori si minim 2 si maxim 4 rezerve.

ECHIPAMENT

Concurenţii vor purta ţinută sportivă lejeră, conform anotimpului, care să le permită efectuarea mişcărilor necesare manipulării armei. Se va asigura protecţie fonică din partea organizatorilor, care se poartă obligatoriu de fiecare concurent. Sunt acceptaţi ochelarii tactici sau cei care au alte proprietăţi asemănătoare de mărire a spectrului vizual pe timpul şedinţelor de tragere din poligon.

TIR Campionat

REGULI FRTS - modificate și adaptate pentru Republik of Sports  Campionat Tir.

Concept

Republik of Sports, parte a sistemului de competiţii sportive CORPORATE GAMES, atrage într-o manifestare sportivă unică participanţi din cadrul companiilor din România şi alte ţări, indiferent de forma de organizare juridică, număr de angajaţi etc. Conceptul nostru este “Open to all for the benefit of all!” şi se bazează pe caracterul de incluziune al tuturor categoriilor sociale, persoane cu dizabilităţi, fără nici o discriminare referitor la sex, religie etc.

ARTICOLUL 1. PARTICIPANŢII

1.1. Au drept de participare membrii societăţilor comerciale, guvernamentale şi ONG cu sediul în România, atât angajaţi cât şi parteneri de afaceri, acţionari, administratori, prieteni şi membrii ai familiei, în baza trimiterii formularului de înscriere şi achitării taxei de participare.

1.2. Fiind o competiţie destinată nivelului amator, sportivii legitimaţi la Federaţia de specialitate în anul 2017 nu pot fi înscrişi la aceasta  întrecere sportiva. Descoperirea unor astfel de cazuri după începerea competiţiei, atrage automat eliminarea concurenţilor respectivi, fără returnarea taxei de participare.

1.3. Fişa de înscriere în competiţie se descarcă de pe siteul competiţiei, selectând sportul ales şi apoi opţiunea Înregistrare. Societăţile participante pot înscrie un număr nelimitat de echipe.

1.4. Înscrierea echipelor la Republik of Sports  Campionatul de Tir se va face prin completarea unei cereri de înscriere (Entry Form) care va cuprinde următoarele:

a) denumirea completă a societații comerciale reprezentate;

b) adresă, telefon/fax, e-mail, cont IBAN;

c) persoana de contact, nr. telefon, e-mail;

d) detaliile persoanelor înscrise la întrecerea sportivă respectivă: nume, prenume,  data naşterii, adresa completă, telefon mobil, adresa de email;

 

1.5. Fiecare concurent va putea intra în competiţie doar după înregistrare (legitimatiile se vor face pe loc la prima etapa a campionatului, la locatia Poligonul Tactical Shooting Range), pe baza confirmării de participare primită de la ASOCIATIA SPORTIVA CORPORATE GAMES, cărţii de identitate, a unei fotografii recente tip paşaport şi a unei adeverinţe medicale/declaratie pe proprie raspundere din care să rezulte ca este apt pentru efort fizic specific întrecerii sportive.

1.6. La începutul întrecerilor sportive şi oricând în timpul acestora, la cererea organizatorilor, concurenţii trebuie să prezinte un act de identitate cu poza si elementele de identificare personale.

ARTICOLUL 2. OFICIALII

2.1. Comitetul de conducere - este forul suprem al Republik of Sports Campionatul de Tir, deciziile acestuia fiind definitive şi irevocabile; întruneşte Comisia de disciplină, însărcinată cu analizarea tuturor abaterilor disciplinare săvârşite cu prilejul desfăşurării competiţiei, pe teren şi în afara acestuia, a sesizărilor şi reclamaţiilor; aplică sancţiuni acolo unde este cazul; decide, după caz, eliminarea unui concurent sau echipe din competiţie, fără returnarea taxei de participare; decide referitor la eventualele modificări de regulament. Toate hotărârile Comitetului de conducere vor fi în conformitate cu prezentul regulament şi comunicate în timp util managerilor echipelor.

2.2. Observatorul competiţiei

La toate meciurile din cadrul Republik of Sports  Campionatul de Tir, reprezentantul Asociatiei Sportive Corporate Games de la masa oficială reprezintă autoritatea supremă. Acesta veghează asupra bunei organizări şi desfăşurări a competiţiei, ia măsurile necesare în cazul apariţiei unor probleme sau abateri de la prezentul regulament, soluţionează după caz eventualele contestaţii, poate aplica sancţiuni.

2.3. Arbitrii

Toate meciurile vor  beneficia de arbitraj profesionist, asigurat prin intermediul Asociatiei Sportive Corporate Games. Întrecerile sportive se vor desfăşura în conformitate cu “Regulamentul Federaţiei de Specialitate” modificate și adaptate pentru  Republik of Sports Campionatul de tir.

 

ARTICOLUL 3. REGULI GENERALE

3.1. După înregistrare, schimbarea/completarea componenţei echipelor sau a unui participant înregistrat în sistemul de urmărire a competiţiei, SFL, este posibilă doar cu informarea si acordul organizatorului. Desfăşurarea activităţilor specifice, va fi afişată pe siteul competiţiei. Tot aici, fiecare concurent va putea vizualiza regulamentul,  precum şi alte informaţii care fac referire la programul orar, reguli, locaţii, sistem competiţional, modificări de ultimă oră etc.

3.2. Competitia se va desfăşura într-un sistem adaptat, cu etape preliminare, urmate de faza finală, care să asigure participarea echipelor la cel puţin  3 etape.

3.3. Organizatorul isi rezerva dreptul de a decala, reprograma, amâna sau chiar anula intreaga competitie in urmatoarele situatii: numar insuficient de participanti inscrisi; conditii meteo nefavorabile; calamitati naturale; decrete guvernamentale; incertitudini referitoare la siguranta participantilor; defectiuni tehnice. Modificarile survenite ca urmare a unor astfel de situatii, vor fi aduse la cunostiinta participantilor in cel mai scurt timp posibil.

3.4. Locaţia stabilita pentru aceasta intrecere sportiva este Poligonul Tactical Shooting Range. Prezenţa este necesară cu cel puţin 15 de minute înainte de ora programată pentru startul etapelor conform planificarii saptamanale, în vederea validării competitorilor, verificării echipamentului şi a unei bune organizări.

3.5. Contestaţiile pot fi făcute numai în scris, către arbitrul, observatorul competiţiei sau comitetul de conducere, înainte de startul întrecerii sportive sau în primele 15 minute după terminarea acesteia, împreună cu achitarea unei taxe de 100 lei. În formularea acestora, trebuie să se facă referire în mod clar și explicit la articolul/subarticolul din prezentul regulament și la situația contestată. Contestațiile vor fi soluţionate după caz de către Observatorul întrecerii sportive sau de către Comitetul de conducere. Indiferent de rezultatul contestaţiei, taxa nu se returnează.

3.6. Sancţiuni şi situaţii interzise

3.6.1. Sancțiunile pot fi aplicate de către oficiali înainte, în timpul şi după terminarea întrecerilor sportive. Substituirea de persoană, comportamentul nesportiv, necivilizat sau folosirea unui limbaj neadecvat, neprezentarea sau întârzierea la locaţia sportivă, refuzul de a începe sau de a continua meciul, se poate sancţiona cu avertisment, depunctare, pierdere prin forfeit (0 puncte), suspendarea şi chiar eliminarea din competiţie a celor în cauză.

3.6.2. La cererea unei echipe, pe motive intemeiate, organizatorul poate amana sau reprograma un meci in urmatoarele conditii: echipa solicitanta trebuie sa instinteze organizatorul (mail, fax, cerere scrisa) cu cel putin cinci zile inainte de data in care meciul este planificat; ambele echipe confirma (mail, fax, notificare scrisa) ca  sunt de acord cu ziua si ora la care respectivul meci a fost reprogramat; echipa solicitanta trebuie sa achite integral costurile necesare inchirierii salii, arbitrajului si serviciilor de asistenta medicala.

3.6.3. Pentru alte situaţii neprecizate în prezentul regulament, organizatorii pot aplica aceleaşi sau alte sancţiuni, respectând totodată Regulamentul Federaţiei de Specialitate.

3.6.4. Participarea la întrecerile sportive sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor halucinogene este strict interzisă. De asemenea, fumatul și consumul de alcool în incinta bazelor/locațiilor sportive, sunt interzise.

3.7. Managerul echipei este reprezentantul desemnat pentru intermedierea relației cu organizatorii, cu arbitrii și cu membrii propriei echipe. Acesta are sarcina de a confirma lotul care va reprezenta compania și de a se asigura de respectarea obligațiilor ce rezultă din calitatea de echipă participantă la această competiție.
Managerul poate avea și calitatea de antrenor, căpitan sau concurent. Pentru a avea acces în locaţia sportivă, managerul sau antrenorul trebuie să fie înregistraţi şi să se afle permanent în posesia legitimaţiei de participare valabile.

Articolul 4 – REGULI SPECIFICE:

4.1. DREPTUL DE A INTRA ÎN CONCURS

Pot fi înscrişi la Competiţia de Tir, proba de tragere cu pistolul, cei care îşi obţin calitatea de participant la competiţiile Corporate Games şi care îndeplinesc prevederile legislaţiei naţionale în vigoare referitoare la regimul armelor şi muniţiilor.

Conform legislaţiei naţionale în vigoare Legea nr.295 din 28 iunie 2004, privind regimul armelor şi muniţiilor,  actualizată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la categoriile de arme şi muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul României, fiecare concurent va putea intra în competiţie numai după instruirea prealabilă efectuată care se face de personalul specializat la şedinţa tehnică. Se vor prezenta pe scurt de către managerul competiţiei şi reprezentantul poligonului normele generale privind sănătatea şi securitatea în muncă şi regulile generale cu privire la manipularea armei în condiţii de maximă siguranţă şi a modului de executare a şedinţei de tragere din competiţie.

După această instruire fiecare concurent va consemna într-un tabel, faptul că a fost instruit şi că şi-a însuşit aceste reguli şi măsuri de siguranţă ce trebuie respectate pe durata competiţiei. Concurenţii au obligaţia să se prezinte la poligon cu 15 de minute înaintea începerii competiţiei pentru această instruire.

            4.2. ÎNSCRIEREA ÎN CONCURS

            La concurs se pot înscrie un număr nelimitat de concurenţi, apţi din punct de vedere medical pentru a desfăşura operaţiuni cu arme în poligon. Participarea este în masă, armamentul, țintele de concurs şi muniţia fiind puse la dispoziţie de către organizatori.

Fiecare corporație poate înscrie oricât de multe echipe dorește. O echipă este formată din patru sportivi si minim 2 rezerve maxim 4, rezultatele obţinute  de sportivi în manşă se adună şi rezultă punctajul general al echipei în manșă, punctaj în funcție de care se accede în faza superioară a competiției.

Nu se fac modificări privind componenţa echipelor pe parcursul competiției.

Echipa trebuie sa fie formata din 4 tragatori si minim 2 si maxim 4 rezerve.

 

            4.3. MODUL DE DESFĂŞURARE AL CONCURSULUI

            4.3.1.Tirul sportiv cu pistolul

Tirul cu pistolul este perfect atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, pentru persoane de orice vârstă, oferindu-le oportunitatea de a participa la diferite competiţii locale, naţionale sau internaţionale.

Campionatul organizat de noi, intitulat Republik of Sport Campionatul de Tir 2017 se desfășoară pe durata a patru săptămâni și constă în  trei etape diferite plus finala de campionat, astfel:

Săptămâna I - manșa 1:

- tragere la ținta fixă la distanța de 10m, timp nelimitat;

- fiecare concurent va avea la dispoziție 20 de cartușe calibru 9mm (10 de reglaj și 10 pentru concurs);

- comenzile se vor da prin voce de către managerul sportiv.

Pentru a putea accede în următoarea manșă din campionat, fiecare echipă trebuie să cumuleze minim 150 de puncte.

Punctajul se realizează prin adunarea puctelor corespunzătoare celor 30 lovituri, respectiv al punctelor corespunzătoare cercurilor atinse de fiecare lovitură în parte.

Se consideră lovitură corectă numai cele care sunt în interiorul unuia din cercurile pe care este inscripţionat un număr de punte. Lovitura care atinge cercul de demarcare a punctajului va acorda punctajul superior. Nu se acordă punctaj superior dacă între urma loviturii şi cercul de marcare a punctajului rămâne fantă de lumină.

 

Săptămâna a II-a- manșa 2:

- tragere la ținta fixă la distanța de 15m, timp nelimitat;

- fiecare concurent va avea la dispoziție 25 de cartușe calibru 9mm (10 de reglaj și 15 pentru concurs);

- comenzile se vor da prin voce de către managerul sportiv.

Pentru a putea accede în următoarea manșă din campionat, fiecare echipă trebuie să cumuleze minim 300 de puncte.

Punctajul se realizează prin adunarea puctelor corespunzătoare celor 30 lovituri, respectiv al punctelor corespunzătoare cercurilor atinse de fiecare lovitură în parte.

Se consideră lovitură corectă numai cele care sunt în interiorul unuia din cercurile pe care este inscripţionat un număr de punte. Lovitura care atinge cercul de demarcare a punctajului va acorda punctajul superior. Nu se acordă punctaj superior dacă între urma loviturii şi cercul de marcare a punctajului rămâne fantă de lumină.

 

Săptămâna a III-a - manșa 3:

- tragere la ținta fixă la distanța de 5m, timp 10 secunde;

- fiecare concurent va avea la dispoziție 30 de cartușe calibru 9mm (20 de reglaj și 10 pentru concurs);

- comenzile se vor da prin voce de către managerul sportiv, iar semnalul de start și stop pentru cele 10 secunde prin fluier/goarnă.

Pentru a putea accede în finala de campionat, fiecare echipă trebuie să cumuleze minim 200 de puncte.

 

Punctajul se realizează prin adunarea puctelor corespunzătoare celor 30 lovituri, respectiv al punctelor corespunzătoare cercurilor atinse de fiecare lovitură în parte.

Se consideră lovitură corectă numai cele care sunt în interiorul unuia din cercurile pe care este inscripţionat un număr de punte. Lovitura care atinge cercul de demarcare a punctajului va acorda punctajul superior. Nu se acordă punctaj superior dacă între urma loviturii şi cercul de marcare a punctajului rămâne fantă de lumină.

Concurentul care execută foc după semnalul sonor de încetare la expirarea celro 10 secunde, este atenționat și se va scădea din punctajul total lovitura cea mai bună de pe țintă.

Concurentului care nu a reușit să tragă toate cele 10 cartușe în timpul regulamentar i se vor lua în calcul doar loviturile trase în țintă.

 

Săptămâna a IV-a  - finala de campionat:

Fiecare concurent va avea la dispoziție 30 de cartușe calibru 9mm care vor fi trase în aceeași țintă, de la distanțe diferite, astfel:

- tragere la ținta fixă la distanța de 10m, timp nelimitat;

- tragere la ținta fixă la distanța de 15m, timp nelimitat;

- tragere la ținta fixă la distanța de 5m, timp 10 secunde;

- comenzile se vor da prin voce de către managerul sportiv, iar semnalul de start și stop pentru cele 10 secunde prin fluier/goarnă.

Punctajul se realizează prin adunarea puctelor corespunzătoare celor 30 lovituri, respectiv al punctelor corespunzătoare cercurilor atinse de fiecare lovitură în parte.

Se consideră lovitură corectă numai cele care sunt în interiorul unuia din cercurile pe care este inscripţionat un număr de punte. Lovitura care atinge cercul de demarcare a punctajului va acorda punctajul superior. Nu se acordă punctaj superior dacă între urma loviturii şi cercul de marcare a punctajului rămâne fantă de lumină.

Concurentul care execută foc după semnalul sonor de încetare la expirarea celro 10 secunde, este atenționat și se va scădea din punctajul total lovitura cea mai bună de pe țintă.

Concurentului care nu a reușit să tragă toate cele 10 cartușe în timpul regulamentar i se vor lua în calcul doar loviturile trase în țintă.

 

Locaţie: Poligonul TACTICAL SHOOTING  RANGE, str. Valea Cascadelor 21k, București

Armament: Pistol calibrul 9x19mm; detinatorii legali de arme se pot inscrie in concurs cu arma proprie respectand calibrul si instiintind sport managerul de acest lucru cu 5 zile inainte de inceperea competitiei.

Concurenţii beneficiază de aceleaşi condiţii de concurs, acestea fiind legate de condițiile din poligon, calitatea şi cantitatea muniţiei, având însă posibilitatea de a participa la antrenamente în zilele de dinaintea concursului pe bază de programare la poligon la numărul de telefon 0758.330.540. sau 0755.615.726.

 

Pentru antrenament, concurenții vor benefia de un pachet special în valoare de 190 de lei care cuprinde:

- arma cu care concurentul dorește să se antreneze;

- instructor specializat pe toată durata antrenamentului;

- 50 de cartușe calibru 9mm pentru ședința de antrenament.

La antrenamnt concurenții pot alege orice armă de calibru 9 mm aflată la dispoziție în poligon și anume:

  • pistol Glock 17 calibru 9x19mm;
  • pistol Glock 19 calibru 9x19mm;
  • pistol Steyr 34 calibru 9x19mm;
  • pistol Beretta FS 95 calibru 9x19mm;
  • pistol Bull M5 calibru 9x19mm;
  • pistol Wiking baikal calibru 9x19mm.

În funcție de rezultatele obținute la antrenamente, ușurința cu care manipulează arma și calitatea acesteia, concurenții pot alege astfel pistolul cu care doresc să tragă în competiție.

 

4.3.2. ORDINEA ÎN CONCURS

            Ordinea în poligon şi de intrare în concurs este stabilită de comun acord cu administratorul poligonului de tragere, în conformitate cu regulamentele specifice şi a normelor proprii de sănătate şi securitate în muncă.

            Pentru o mai bună siguranţă a operaţiunilor cu arme în poligon se vor constitui doar câte sase posturi de tragere, ordinea de intrare în concurs fiind în ordinea stabilita de organizator.

            Ordinea de intrare în concurs va fi expusă la avizier, cât şi în poligon la loc vizibil,  în zona în care vor aştepta concurenţii.

            Înainte de începerea concursului se va prezenta demonstrativ cu explicaţii de către personalul specializat în domeniu, modul de încărcare al armei, felul cum se execută focul asupra ţintelor, comenzile din poligon precum și cum se validează loviturile corecte şi care sunt operaţiunile la terminarea muniţiei din armă.

            4.3.3. ARBITRAJUL

            La acest concurs există un arbitru principal şi sase arbitrii secunzi, respectiv instructorii de tir desemnaţi din partea poligonului.

            Înainte de începerea întrecerii sportive, arbitrul principal şi împreună cu un arbitru secund desemnat pentru probleme organizatorice vor verifica fişa probei, pe baza legitimaţiilor de participare şi a actelor de identitate ale concurenţilor prezenţi. Acest document poate fi completat şi managerii sau căpitanii echipelor.

            Ceilalţi arbitrii, care sunt şi reprezentanţi ai poligonului în incinta căruia se desfăşoară concursul, vor supraveghea permanent concurenţii de la posturile de tragere tot timpul cât manipulează armele şi muniţia, intervenind în următoarele situaţii:

  • explică fiecărui concurent modul de manipulare al armei;
  • ajută concurentul la încărcarea armei dacă acesta nu se descurcă;
  • ajută concurentul la fixarea armei în umăr;
  • anunţă arbitrul principal dacă se constată un incident care atrage eliminarea concurentului din concurs.

            Prin incident care atrage eliminarea concurentului din concurs se înţelege încălcarea prevederilor prezentului regulament şi a instructajului cu privire la respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă precum şi manipularea armei în alte condiţii decât cele ce au fost explicate înainte de începerea probei de concurs.

Clasamentul final se va realiza prin aşezarea în ordine descrescătoare a punctajelor obţinute de concurenţi/echipe, de la locul 1 la locul 8.

            Pentru motive bine întemeiate (abateri de la regulament, situaţii de pericol, condiţii nefavorabile, defecţiuni tehnice etc.) arbitrii/organizatorii pot decide amânarea, întreruperea şi reluarea unei manşe, sau descalificarea concurentului.

            Pentru orice nelămurire sau nemulţumire care face referire la întrecerea sportivă, cei în cauză se vor adresa arbitrilor sau oficialilor, singurii în măsură să lămurească şi să decidă.

 

            4.3.4. Echipamentul

            Concurenţii vor purta ţinută sportivă lejeră, conform anotimpului, care să le permită efectuarea mişcărilor necesare manipulării armei. Se va asigura protecţie fonică din partea organizatorilor, care se poartă obligatoriu de fiecare concurent. Sunt acceptaţi ochelarii tactici sau cei care au alte proprietăţi asemănătoare de mărire a spectrului vizual pe timpul şedinţelor de tragere din poligon.

4.3.5. Asistenţa medicală

Concurenţii beneficiază de asistenţă medicală pe întreaga durată a desfăşurării competiţiei de shooting. Alegâng să participe la competiţie şi prezentând avizul medicului de familie favorabil , aceştia îşi asumă întreaga răspundere pentru starea lor de sănătate.

Prin prezentul regulament, conducerea competiţiei aduce la cunoştinţa concurenţilor înscrişi necesitatea efectuării de către aceştia a unui control medical în săptămâna premergătoare competiţiei pentru ca relevanţa avizului medical să reflecte realitatea, riscul neefectuării acestui control revenindu-le concurenţilor

 

ARTICOLUL 5. SISTEMUL COMPETIŢIONAL – este conceput astfel încât la finalul competiţiei, validarea şi centralizarea rezultatelor (preliminare/finale) să genereze clasamente in functie de numarul de echipe inscrise.

5.1. Clasamentul preliminar– va fi stabilit în funcţie de rezultatele obţinute de echipe în faza preliminară care urmeaza sa se desfasoare in perioada 7 martie 2017 – aprilie 2017. In aceasta perioada, fiecare echipa isi va disputa etapele conform planificarii stabilite de catre organizatori.

5.1.1. Repartizarea echipelor se va stabili in ordine alfabetica, iar poziţia în clasament prin adunarea punctelor obţinute în această fază a întrecerii sportive.

5.1.2. În caz de egalitate la puncte după încheierea etapei preliminare, clasamentul se va stabili prin aplicarea în ordine a următoarelor criterii de departajare:

a. numarul de puncte castigate in toate etapele;

b. numarul de puncte castigate in etapa III;

c. numărul de puncte castigate in etapa II.

5.2. Clasamentul  final - va fi stabilit în funcţie de rezultatele obţinute de fiecare echipa calificata in faza finala. Aceasta faza se va desfasura in aprilie.

În caz de egalitate la puncte  se vor aplica criteriile de departajare precizate la art. 5.1.2.

5.3. Ocupanţii primelor trei locuri vor primii medalii, iar ocupantii locurilor 4-8 diplome. Acordarea medaliilor va avea loc în cadrul unei ceremonii de premiere, după omologarea şi centralizarea rezultatelor. Medaliile se acordă personal. În cazul în care câştigătorul nu se prezintă la festivitatea de premiere, acesta poate face o cerere de trimitere a medaliei prin poştă, contra unei taxe de 10 lei. O medalie pierdută poate fi înlocuită contra unei taxe suplimentare de 100 lei.

ARTICOLUL 6. reguli speciale REPUBLIK OF SPORTS Campionatul de tir

6.1. Pentru motive bine întemeiate, organizatorii îşi rezervă dreptul de a respinge cererea de înscriere a unui concurent, unei echipe sau companii.

6.2. Pentru buna desfăşurare a competiţiei, organizatorii pot aduce completări și modificări prezentului regulament, inclusiv sistemului competiţional. Orice modificare ulterioară publicării prezentului regulament, va fi adusă la cunoştinţa participanţilor în cel mai scurt timp.

6.3. Pentru menținerea integrității fizice și neafectarea stării de sănătate, organizatorii recomandă efectuarea unui control medical înainte de competiţie și îi atenționează pe concurenți în ceea ce privește autoevaluarea nivelului de pregătire, situațiilor de risc specifice sportului competițional și modului de abordare al acestora, astfel încât elementul de pericol să fie cât mai limitat. Concurenții consimt ca, în cazul unui eveniment nedorit survenit din vină personală în timpul disputării unei probe din cadrul competiţiei, să nu formuleze nici o pretenţie sau plângere împotriva organizatorilor competiției.

6.4. Înscrierea în Republik of Sports Campionatul de tir și participarea la întrecerile sportive desfășurate sub licența acestei competiții, presupun angajamentul implicit al concurenților de a accepta și respecta prezentul regulament.

6.5. Prin înscrierea în sistemul Republik of Sports Campionatul de tir, se consideră că participanții sunt implicit de acord:

  • să cedeze organizatorilor, ASOCIATIA SPORTIVA CORPORATE GAMES, toate drepturile asupra imaginii (singur(ă) și/sau în grup), statică sau în mișcare, din perioada desfașurării evenimentului;
  • să recunoască dreptul organizatorilor, ASOCIATIA SPORTIVA CORPORATE GAMES, de a înregistra și utiliza datele personale (nume, date biografice, date de contact, înfățișare, voce și performanțe), prin intermediul oricărui suport media (inclusiv audio, foto și video), în scopul prezentării și prelucrării rezultatelor, al promovării Republic of Sports Campionatul de tir  și al oricăror evenimente desfașurate în legătură cu acest sistem;
  • să nu aibă pretenții materiale sau de orice altă natură împotriva ASOCIATIEI SPORTIVE CORPORATE GAMES, în legătură cu exercitarea de către acestea a drepturilor precizate mai sus.

NOTA : Orice reproducere/folosire a prezentului regulament, parțială sau în totalitate se poate face doar cu acordul scris al ASOCIATIEI SPORTIVE CORPORATE GAMES.

 

16.02.2017

 

 


Conectați-vă cu noi