Fotbal 6 P4S

Descriere

Reguli

FIFA modificate şi adaptate pentru Corporate Games

Încălzirea

Este în funcţie de disponibilitatea terenurilor şi limitată la 3 minute înaintea meciului.

Probe

Echipe, masculin şi/sau feminin, clasele V-VI si respectiv VII-VIII.

Competiţie cu grupe, eliminatorii şi finale.

Fiecare meci este compus din 2 reprize a câte 10 minute cu o pauză de maxim 2 minute. Competiţie cu grupe, eliminatorii şi finale.

Echipament

Tricouri numerotate, personalizate pentru fiecare echipă. Apărătorile sunt obligatorii.

Încălţămintea trebuie să fie adecvată jocului pe teren de iarbă sintetică, fără crampoane tip cui.

Egalitate

Dacă un meci se termină la egalitate în eliminatorii sau finale se vor executa câte 3 lovituri libere. Dacă egalitatea persistă se continuă loviturile libere până când una din echipe ratează.

Dimensiune echipă

Minim 8 maxim 12

Regulament

ARTICOLUL 4.  REGULI SPECIFICE

4.1. Categorii, durată, dimensiune echipă, schimbări, căpitanul de echipă.

4.1.1. Această disciplină sportivă presupune întreceri open, categoria – clasele V-VI si VII-VIII . Fiecare meci este  compus din două reprize  a  câte 10 minute cu 2 minute pauză între ele. În caz de egalitate la finalul meciului, doar în etapa superioară, echipele vor executa alternativ câte 3 lovituri de la 7m pentru departajare. Dacă egalitatea se menţine, loviturile de departajare vor continua alternativ, una/echipă, până când un jucător va rata. Loviturile de departajare vor putea fi executate doar de jucătorii aflaţi în teren la finalul meciului.

4.1.2. Echipa standard trebuie să fie formată din 6 jucători (un portar şi 5 jucători de câmp),  minim două şi maxim 6 rezerve. O echipă nu poate începe sau continua un meci cu mai puţin de 4 jucători, situaţie în care aceasta va pierde cu (0 – 3). Dacă diferenţa de scor în momentul întreruperii este mai mare de 3 goluri în favoarea echipei desemnate câştigătoare „la masa verde”, va fi consemnat rezultatul din teren.

4.1.3. Atât în timpul disputării meciului cât şi în momentele de întrerupere, schimbările (nelimitate) sunt permise doar în zona de desemnată pentru această activitate (mijlocul terenului, în faţa propriei bănci de rezerve), cu aprobarea arbitrilor. Rezervele trebuie să fie trecute și să se regăsească în foaia de joc. Un jucător de câmp poate înlocui portarul doar atunci când acesta din urmă a fost eliminat sau nu mai poate continua jocul. În această situaţie, meciul trebuie să fie oprit iar arbitrul va nota respectiva înlocuire.

4.1.4. Căpitanul echipei este jucătorul care poartă banderola şi asigură comunicarea cu arbitrul. Dacă este înlocuit, eliminat sau nu mai poate continua jocul, va preda banderola unui alt jucător aflat pe teren.

4.2. Arbitrajul

4.2.1. Înainte de începerea meciului, arbitrii vor completa/verifica foaia de joc, pe baza legitimaţiilor de participare şi a actelor de identitate ale concurenților prezenţi. Acest document poate fi completat şi de managerii sau căpitanii echipelor.

4.2.2. Raportul de joc  este documentul în care sunt înregistrate toate datele tehnice referitoare la desfăşurarea meciului. După încheierea meciului, căpitanii echipelor au obligaţia să semneze acest document, pentru certificarea rezultatului. În cazul în refuză sau omite să semneze, rezultatul final va fi cel anunţat de arbitru.

4.2.3. Pentru motive bine întemeiate (abateri de la regulament, situații de pericol, condiții meteo nefavorabile, defecțiuni tehnice etc.) arbitrii/organizatorii pot decide amânarea, întreruperea şi reluarea unui meci.

4.2.4. Pentru orice nelămurire sau nemulţumire care face referire la întrecerea sportivă, cei în cauză se vor adresa arbitrilor sau oficialilor, singurii în măsură să lămurească şi să decidă.

4.3. Echipamentul

Echipamentul echipelor trebuie să fie adecvat sezonului, uniform, personalizat, cu numere diferite vizibil imprimate pe spatele tricourilor sau maiourilor. Schimbul de tricouri între jucătorii unei echipe după completarea fişei de joc este interzis. Încălţămintea trebuie să fie adecvată jocului şi fără crampoane. Echipamentul portarului trebuie să fie diferit de cel al coechipierilor din teren. Apărătorile sunt permise şi recomandate. Jucătorilor nu le este permis sa joace având asupra lor  ceasuri, bijuterii sau alte obiecte care ar putea pune în pericol integritatea fizică personală sau a celorlalţi jucători.

4.4. În faza preliminară acestei întreceri sportive, repartizarea echipelor în grupe se va face prin tragere la sorţi. Accederea în fazele superioare se va face în funcţie de rezultatele obţinute în meciurile preliminare.

4.5. Desfăşurarea jocului

4.5.1. Lovitura de începere este modalitatea prin care mingea, la semnalul arbitrului, este pusă în joc cu piciorul, spre poarta adversă, la începutul jocului, după înscrierea unui gol şi la începutul celei de-a doua reprize. Dintr-o lovitură de începere se poate înscrie direct gol.

4.5.2.  Mingea este afară din joc dacă meciul a fost oprit de către arbitru, precum şi dacă a depăşit cu întreaga circumferinţă linia de poartă/de margine, pe sol/în aer.

4.5.3. Repunerea mingiei în joc se execută cu mâna de către portar, în situaţia de aut de poartă. Dacă mingea iese în aut de margine, aceasta va fi aşezată pe linia de margine şi repusă în joc cu piciorul în maxim 3 secunde. În ambele situaţii nu se poate înscrie gol direct. Dacă prin cele două tipuri de repunere descrise mingea intră în poarta adversă, fără să fie atinsă de un alt jucător, se va acorda lovitură de poartă. Dacă mingea intră în propria poartă, fără să fie atinsă de un alt jucător, se va acorda corner pentru echipa adversă.

4.5.4. Lovitura de colţ (corner) se execută cu piciorul şi se poate înscrie gol direct.

4.5.5. Distanţa pe care trebuie să o aibă adversarul la repuneri şi lovituri libere (directe sau indirecte) este de minim 5 m. Pentru executarea unor astfel de lovituri mingea trebuie să fie oprită, iar executantul nu trebuie sa atingă mingea a doua oara înainte ca aceasta să fie atinsă de un alt jucător. Dacă în urma unei lovituri libere indirecte, mingea intră în poarta adversă, fără să fie atinsă de un alt jucător, se va acorda lovitură de poartă. Dacă mingea intră în propria poartă, fără să fie atinsă de un alt jucător, se va acorda corner pentru echipa adversă.

4.5.6. Arbitrul va semnaliza lovitura liberă directă cu braţul drept poziţionat orizontal în direcţia echipei care urmează să execute, iar lovitura liberă indirectă cu braţul poziţionat vertical deasupra capului. Loviturile libere directe/indirecte se acordă de către arbitru atunci când acesta apreciază că se produc abateri de la  regulamentul specific jocului de minifotbal. Lovitura de pedeapsă (penalti) este o lovitură liberă acordată pentru o abatere specifică comisă în interiorul careului porţii adverse şi se va executa cu mingia aşezată pe punctul de la 7 m.

4.5.7. Înscrierea unui gol valabil se produce atunci când mingea depăşeşte cu întreaga circumferinţă linia de poartă, pe sol sau în aer, între stâlpii porţii, iar arbitrul constată că nu s-a produs nici o abatere. Dacă mingia este în joc, portarul poate înscrie din suprafaţa propriei porţi, atât în poarta adversă cât şi în propria poartă, chiar şi prin aruncarea mingiei cu mâna.

4.5.8. Pasa intenţionată cu piciorul către propriul portar şi jucarea mingiei de către acesta cu mâna în propriul careu, se sancţionează cu acordarea unei lovituri libere indirecte pentru echipa adversă, executată de pe linia careului şi cât mai aproape de locul în care s-a comis abaterea.

4.5.9. Cu excepţia portarului în propriul careu, deposedarea sau încercarea de deposedare prin alunecare este interzisă şi se poate sancţiona cu lovitură liberă indirectă. După caz, sancţiunea poate fi însoţită de acordarea de cartonaş galben sau roşu.

4.5.10 Echipele vor include si un voluntar (adult) care va participa la toate meciurile, care are rolul de a coordona echipa in teren, dar fara a influenta decisiv modul de desfasurare a partidelor, deci cu urmatoarele restrictii :

  1. Nu are voie sa treaca d jumatatea terenului
  2. Nu are voie sa suteze la poarta, iar golurile eventual inscrise se vor anula
  3. Nu are voie sa stea in poarta
  4. NU are voie sa deposedeze jucatorii adversi

4.5.11 Voluntarii (adultii) pot face si ei oricate schimbari in teren, in acelasi mod ca si ceilalti jucatori din teren.

4.6. Cartonaşele galbene şi roşii.

4.6.1. Cartonaşul galben/roşu se acordă de către arbitru atunci când acesta apreciază că se produce o anumită abatere de la regulamentul specific jocului de minifotbal (henţ, fault, lovire, comportament nesportiv etc.). Pentru motive bine întemeiate şi susţinute de regulament, cartonaşele galbene/roşii pot fi acordate şi jucătorilor/antrenorilor aflaţi pe banca de rezerve.

4.6.2. Cumulul de trei cartonaşe galbene în trei meciuri diferite, atrage suspendarea jucătorului în cauză pentru următorul meci. Ulterior ispăşirii sancţiunii, fiecare cartonaş galben nou încasat conduce la o noua suspendare pentru următorul meci. Cartonaşele galbene se anulează după faza preliminară.

4.6.3. Cumulul de două cartonaşe galbene în acelaşi meci atrage automat primirea cartonaşului roşu de către jucătorul în cauză. La aprecierea arbitrului, cartonaşul roşu poate fi acordat şi direct pentru infracţiuni specifice (fault în situaţie de ultim apărător, fault dur, lovire, comportament neadecvat etc.). În ambele situaţii, jucătorul trebuie să părăsească atat terenul cat si banca de rezerve (propria echipă rămâne în inferioritate timp de 2 minute sau pana cand echipa adversa inscrie) şi este suspendat pentru următorul meci.

4.6.4. Dacă un jucător sancţionat cu cartonaş roşu refuză să părăsească terenul, acestuia sau, propria echipă poate fi sancţionată cu pierderea meciului prin forfeit sau eliminată din competiţie.

4.7. Pentru motive bine întemeiate (abateri de la regulament, situații de pericol, condiții meteo nefavorabile, defecțiuni tehnice etc.) arbitrii/organizatorii pot decide amânarea, întreruperea  sau reluarea unui meci.