REGULAMENT FINA - modificate și adaptate pentru Corporate Games.
Articolul 4. REGULI SPECIFICE
4.1. Probe, dimensiune echipă, schimbări.
4.1.1. În funcţie de vârstă, gen şi nivel de pregătire, concurentele/concurenţii pot decide să se înscrie la una, două sau trei probe, in functie de probele competitiei.
4.1.2. În cazul în care numărul de participanţi nu este suficient pentru a desfăşura o anumită întrecere sportivă, organizatorii îşi rezervă dreptul de a anula respectivele curse sau de a comasa la start şi implicit pe probă, concurenţi în probe sau categorii de vârsta diferite.
4.1.3. Schimbările nu sunt permise.
4.2. Arbitrajul
4.2.1. Înainte de începerea întrecerii sportive, arbitrii vor verifica fişa probei, pe baza legitimaţiilor de participare şi a actelor de identitate ale concurenţilor prezenţi. Acest document poate fi completat şi de managerii sau căpitanii echipelor.
4.2.2. Raportul probei este documentul în care sunt înregistrate toate datele tehnice referitoare la desfăşurarea probei. Timpii oficiali obtinuti de concurenti sunt cei inregistrati de arbitrii pe listele de start, la finalul fiecarei probe.
4.2.3. Pentru motive bine întemeiate (abateri de la regulament, situații de pericol, condiții meteo nefavorabile, defecțiuni tehnice etc.) arbitrii/organizatorii pot decide amânarea, întreruperea şi reluarea unui probe.
4.2.4. Pentru orice nelămurire sau nemulţumire care face referire la întrecerea sportivă, cei în cauză se vor adresa arbitrilor sau oficialilor, singurii în măsură să lămurească şi să decidă.
4.3. Echipamentul
Echipamentul – specific acestei discipline sportive trebuie să fie compus din slip şi cască de înot. Ochelarii nu sunt obligatorii, dar sunt recomandaţi.
4.4. În faza preliminară acestei întreceri sportive, repartizarea concurenţilor/echipelor în serii se va face prin tragere la sorţi. Accederea şi repartizarea în seria finală se va face în funcţie de rezultatele obţinute în seriile preliminare.
4.5. Desfășurarea probelor
4.5.1. Prezenţa în zona de start este necesară cu cel puţin 5 minute înainte de ora programată pentru startul seriei respective, pentru identificarea concurenţilor şi repartizarea acestora pe culoare.
4.5.2. Fiecare concurent trebuie să efectueze regulamentar startul prin saritura şi să se propulseze spre peretele de sosire/intoarcere, vâslind obligatoriu pe culoarul repartizat şi delimitat. La start, concurenţii vor respecta următoarele comenzi ale arbitrului desemnat: la fluierul lung se vor urca pe blocstarturi; urmează comanda „Luaţi locurile” moment în care concurenţii adoptă o poziţie optimă pentru start; la fluierul scurt execută startul.
4.5.3. Cronometrarea va fi efectuată electronic sau manual. Startul fals, abaterea de pe culoarul repartizat, incomodarea adversarului în mod intenţionat sau neintenţionat se sancţionează cu descalificarea concurentului în cauză din cursa respectivă. Nu este permisă folosirea unor obiecte ajutătoare pentru propulsie (palmare, labe etc.). Concurentii se pot sprijini de culoar, dar nu li se permite tractiunea de acesta. In cazul in care se trag de culoar, vor fi descalificati.
4.5.5. În proba de ştafetă, schimbul dintre coechipieri executat neregulamentar (concurentul părăseşte blocstartul inainte de atingerea peretelui de către coechipierul care soseste) se sancţionează cu descalificarea echipei din care acesta face parte.