Biliard Winter 2018

  • 0412 BIL SNGLS WOM OPEN
  • 0413 BIL SNGLS MEN OPEN
  • 0415 BIL SNGLS MEN 30+
  • 0421 BIL DBLS MIX OPEN
  • 0423 BIL DBLS MEN OPEN
  • 0425 BIL DBLS MEN 30+
Biliard Winter 2018
Club Biliard Arta

Brasov, Str. Gradinarilor, Nr. 13 | Tel Rezervari : 0722566564 | email: office@clubarta.ro

Biliard Winter 2018

ARTICOLUL 4. REGULI SPECIFICE

4.1.Probe, sistem de joc

4.1.1 Categoriile la aceasta competitie sportiva sunt: individual feminin, individual masculin OPEN si 30+ si dublu masculin si mixt.

4.1.2 Scopul acestui joc este introducerea în buzunarele mesei standard a setului de bile numerotate de la 1 la 9, conform regulamentului. Jucătorul foloseşte un tac (tac de biliard, personal sau oferit de club) pentru a lovi bila albă care în mişcare loveşte celelalte 9 bile obiect.  Pentru a câştiga un joc el trebuie să introducă regulamentar bila numărul 9, la fiecare lovitură, prima bilă obiect pe care bila albă trebuie să o atingă fiind cea cu numărul cel mai mic de pe masă. Câştigătorul meciului este jucătorul care câştigă 3 jocuri din maxim 5.

4.2. Comportamentul şi îmbrăcămintea competitorilor trebuie să fie în conformitate cu decenţa specifică acestei discipline sportive (cămaşă/tricou cu guler, pantaloni, pantofi adecvaţi, exclus  trening sau pantaloni scurţi).

4.3. Arbitrajul

4.3.1. Înainte de începerea jocurilor, arbitrii vor completa/verifica fişa de joc, pe baza legitimaţiilor de participare şi a actelor de identitate ale jucătorilor prezenţi. Prezenţa la masa de joc repartizată este necesară cu cel puţin 10 minute înainte de ora programată pentru începerea partidei.

4.3.2. Fişa de scor  este documentul în care sunt înregistrate toate datele tehnice referitoare la desfăşurarea întrecerii sportive. După încheierea jocurilor, căpitanii de echipă/concurenţii au obligaţia să semneze fişa de scor, pentru certificarea rezultatului. În cazul în care un căpitan de echipă/concurent refuză sau omite să semneze fişa de scor, scorul final va fi cel anunţat de arbitru.

4.3.3. Arbitrajul va fi asigurat în zone de 5-6 mese/arbitru. Caracteristica principală a acestei discipline sportive fiind fair play-ul, concurenţii se vor arbitra reciproc şi doar în situaţii excepţionale vor cere intervenţia arbitrului care va analiza şi dispune.

4.3.4. În proba de dublu, o echipă nu poate începe sau continua partida cu mai puţin de doi jucători. Schimbările nu sunt permise.

 4.4. Gruparea bilelor

La începutul fiecărui joc, bilele sunt grupate în formă de romb, cu bila numărul 1 în vârful orientat spre linia de bătaie, bila 9 în centru, iar celelalte la întâmplare.

4.5. Spargerea bilelor

4.5.1. Jucătorul care câştigă dreptul pentru prima lovitură (tragere la sorţi sau altă modalitate) decide cine va sparge în primul joc, iar pentru următoarele jocuri, lovitura de spargere va fi alternativă. Pentru ca o spargere să fie considerată regulamentară, bila albă trebuie să lovească din spatele liniei de bătaie prima dată în bila numărul 1, să rămână pe masă, iar din această lovitură cel puţin una din bilele obiect să fie introdusă în unul din buzunare sau cel puţin patru bile  obiect să atingă una din cele patru mante. Se consideră fault dacă nu se îndeplineşte cel puţin una din aceste condiţii,  iar jucătorul care urmează are dreptul de a repoziţiona bila albă oriunde pe masă.

4.5.2. Dacă dintr-o lovitură de spargere o bilă obiect sare de pe masă se consideră fault. În această situaţie, cu excepţia bilei numărul 9 (reaşezată pe punctul iniţial), toate celelalte bile introduse/sărite nu vor fi reaşezate, iar adversarul urmează la masă şi poate repoziţiona bila albă.

4.5.3. După o spargere regulamentară, jucătorul care urmează poate juca un push-out în încercarea de a repoziţiona/mişca, lovind cu tacul, bila albă pe o poziţie mai bună în vederea intenţiilor sale viitoare. La acest tip de lovitură, anunţată obligatoriu, nu este necesar ca bila albă să atingă prima dată bila obiect cu cel mai mic număr de pe masă, o altă bilă obiect sau mantă, dar rămân valabile celelalte reguli care fac referire la fault.

4.5.4. Orice bilă obiect introdusă în urma unei lovituri anunţate tip push-out rămâne în coş, cu excepţia bilei numărul 9 care va fi reaşezată pe punctul de spate.

4.5.5. După o lovitură tip push-out regulamentară, adversarul poate alege să joace din respectiva poziţie sau sa îi permită celuilalt jucător continuarea jocului. Dacă din spargere se comite scratch, jucătorul care urmează la masă nu poate solicita/executa o lovitură tip push-out.

4.6. Continuarea jocului

4.6.1. Un jucător rămâne la masă atâta timp cât introduce regulamentar bilele obiect şi poate câştiga la orice lovitură jocul dacă introduce corect bila 9. Dacă în urma unei lovituri nu se comite fault şi nici o bilă obiect nu este introdusă, jucătorul pierde posibilitatea de a continua jocul şi adversarul urmează la masă.

4.6.2. La fiecare lovitură, bila albă trebuie să rămână pe masă şi să atingă mai întâi bila obiect cu numărul cel mai mic. Dacă nici o bilă obiect nu este introdusă după impactul cu bila albă, oricare bilă de pe masă trebuie să atingă una din cele patru mante. Dacă nici una din aceste condiţii nu este îndeplinită, lovitura este considerată fault.

4.6.3. După fiecare lovitură sancţionată cu fault, jucătorul care urmează poate repoziţiona bila albă oriunde pe masă.

4.7. Faulturi standard, limita de timp, pierderea jocului

4.7.1. În afara celor mai sus precizate, următoarele situaţii sunt considerate faulturi: a) nici un picior pe podea în momentul loviturii; b) bile sărite de pe masă; c) bilă atinsă; d) lovitură dublă cu tacul; e) lovitură condusă; f) poziţionarea greşită a bilei albe; g) joc greşit din spatele liniei de cap; h) tac pe masă; k) bile în mişcare.

4.7.2. Limita de timp regulamentară este de 35 secunde pentru fiecare lovitură şi poate fi verificată de arbitru atunci când se constată întârzierea exagerată a unui joc. Dacă lovitura nu este executată în limita de timp regulamentară, arbitrul poate anunţa fault. Pentru întârzieri repetate jucătorul în cauză poate pierde jocul. Dacă  se constată că un joc nu progresează spre final, arbitrul poate declara jocul nul sau rejucarea acestuia.

4.7.3. Pierderea jocului se poate produce şi prin comiterea a trei lovituri consecutive sancţionate cu fault, prin abandon sau ca urmare a unei sancţiuni disciplinare.

 


Conectați-vă cu noi