Ciclism Bucuresti 2018

  • 1756 CYC 21K WOM OPEN
  • 1757 CYC 21K MEN OPEN
  • 1765 CYC 21K MEN 40+

REGULI  ICF - modificate şi adaptate pentru Corporate Games

Participanţii se pot înscrie doar la o singură categorie, individual. Cronometrarea va fi efectuată electronic iar participanţii sunt obligaţi să treacă pe la fiecare punct de control, fiind descalificaţi dacă nu respectă traseul marcat.

ECHIPAMENT
Numere de concurs oferite de organizatori. Biciclete aduse de competitori.

REGULAMENT ICF - modificat şi adaptat pentru Corporate Games

ARTICOLUL 4. REGULI SPECIFICE

4.1. În funcţie de vârstă, gen şi nivel de pregătire, concurentele/concurenţii vor decide să se înscrie la una dintre categoriile acestei discipline sportive.

4.2. Traseul probelor de ciclism va fi variat, vizibil marcat şi dotat cu zonă de start/sosire, puncte de control, zonă/zone de hidratare, asistenţă medicală. În apropierea zonei de start/sosire vor fi amenajate după caz vestiare şi toalete. Locaţia şi harta traseului, precum şi descrierea acestuia, vor fi aduse la cunoştinţa participanţilor cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de începerea competiţiei.

4.3. În cazul în care numărul de echipe/participanţi nu este suficient pentru a desfăşura o anumită întrecere sportivă, organizatorii îşi rezervă dreptul de a anula respectivele curse sau de a comasa la start şi implicit pe traseu, concurenţi în probe sau categorii de vârsta diferite.

4.4. Prezenţa în zona de start este necesară cu cel puţin 45 de minute înainte de ora programată pentru startul întrecerii sportive, în vederea validării concurenţilor, verificării echipamentului şi a unei bune organizări.

4.5. Arbitrii de start vor organiza şi controla plecarea în cursă, arbitrii de traseu vor verifica trecerea concurenţilor pe la fiecare punct de control iar arbitrii de finish vor înregistra sosirea şi cronometrarea.

4.6. Atât în probele individuale, cât şi în cele de dublu (pe echipe), neprezentarea la start, abandonul, lipsa numărului de pe bicicletă, nerespectarea traseului sau descalificarea unui concurent, atrage după sine eliminarea acestuia din concurs şi implicit a echipei respective.

4.7. Echipamentele şi bicicletele concurenţilor trebuie să fie adecvate pentru rulare pe teren variat (asfalt, pietriş, iarbă, pământ etc.) şi în perfectă stare de funcţionare. Se recomandă ochelari de protecţie şi îmbrăcăminte care să evite pe cât posibil eventuale accidentări, cauzate de crengile de copaci sau alte obstacole existente pe traseu. Casca de protecţie specifică acestei discipline sportive este obligatorie.