Tenis de masa Winter 2020

  • 8102 TBT SNGLS WOM OPEN
  • 8103 TBT SNGLS MEN OPEN
  • 8122 TBT DBLS WOM OPEN
  • 8123 TBT DBLS MEN OPEN
  • 8141 TBT DBLS MIX OPEN

REGULI ITTF- modificate și adaptate pentru Corporate Games

Participanţii  se  pot  înscrie  fără  plata  unei  taxe suplimentare atât la întrecerea  de simplu, cât și la cea de dublu. Un participant poate lua startul într-o singura proba individuala si o proba de dublu. Indiferent de probă concurenții/echipele vor disputa minimum 3 meciuri. Sistemul competițional și de disputare al unui meci va fi stabilit în funcție de numărul de participanți.

Întrecerile debutează cu etapa preliminară urmată de etapa superioară. Accederea în etapa superioară se face în funcție de rezultatele preliminare.

ECHIPAMENT

Tricou cu mânecă scurtă, fustă scurtă sau şort, adidași care nu lasă urme pe podea. Palete de joc personale și  mingi asigurate de către organizatori. Paletele trebuie să fie autorizate ITTF, cu o față roşie iar cealaltă neagră.

REGULAMENT ITTF – modificat și adaptat pentru Corporate Games

 

ARTICOLUL 4. REGULI SPECIFICE

4.1. Probe, schimbări.

4.1.1. Participanţii  se  pot  înscrie  fără  plata  unei  taxe suplimentare atât la întrecerea  de simplu cât și la cea de dublu.

4.1.2. Schimbările nu sunt permise.

4.1.3. Schimbarea paletei după începutul meciului este permisă doar cu acordul adversarului şi al arbitrului.

4.2. Arbitrajul

4.2.1. Înainte de începerea jocurilor, arbitrii vor completa/verifica fişa de joc, pe baza legitimaţiilor de participare şi a actelor de identitate ale jucătorilor prezenţi. Prezența la locația  sportivă este necesară cu cel puțin 30 minute înainte de ora programată pentru începerea competiției, pentru identificarea concurenţilor, tragerea la sorți, instructaj şi alte activități specifice.

4.2.2. Fişa de scor  este documentul în care sunt înregistrate toate datele tehnice referitoare la desfăşurarea întrecerii sportive. După încheierea jocurilor, căpitanii de echipă/concurenții au obligaţia să semneze fişa de scor, pentru certificarea rezultatului. În cazul în care un căpitan de echipă/concurent refuză sau omite să semneze fişa de scor, scorul final va fi cel anunţat de arbitru.

4.2.3. Arbitrajul va fi asigurat în zone de 5-6 mese/arbitru. Caracteristica principală a acestei discipline sportive fiind fair playul, concurenții se vor arbitra reciproc, vor ține scorul și doar în situații excepționale vor cere intervenția arbitrului care va analiza și dispune.

4.2.4. Pentru orice nelămurire sau nemulţumire care face referire la întrecerea sportivă, cei în cauză se vor adresa arbitrilor sau oficialilor, singurii în măsură să lămurească şi să decidă.

4.3. Sistemul de disputare al unui meci este de maxim 5 seturi, invingatorul este cel care castiga 3 seturi din 5.

 

 

4.4. Echipamentul

Comportamentul și îmbrăcămintea competitorilor trebuie să fie în conformitate cu decența specifică acestei discipline sportive. Tricou cu mânecă scurtă, fustă scurtă sau şort, adidași pentru joc specific care nu lasă urme pe podea. Palete de joc personale și  mingi asigurate de către organizatori.

4.5. Desfășurarea jocului

4.5.1. Prezenţa la terenul de joc repartizat este necesară cu cel puţin 10 minute înainte de ora programată pentru startul meciului.

4.5.2. Jucătorii vor schimba suprafaţa de joc după fiecare set finalizat, cu excepția setului 5 decisiv (schimbare la 5 puncte câștigate de un jucător/echipă) iar pauzele respective nu trebuie să depășească un minut. Pentru tratarea unei probleme medicale se poate acorda o pauză de 3 minute.

4.5.3. Serviciul (punerea mingiei în joc). Pentru realizarea unui serviciu regulamentar, trebuie respectate următoarele reguli: 

a) cu mâna liberă și mingea permanent la vedere servantul va arunca mingea în sus pe verticală (cel puțin 16 cm) fără să-i imprime acesteia efect;

 b) după aruncare mingea este în joc și trebuie lovită cu paleta în cădere, iar în traiectoria imprimată de lovitură, trebuie să atingă o singură dată suprafața de teren care aparține servantului, după care să treacă fileul și să atingă suprafața adversarului; c) în proba de dublu serviciul va fi executat în diagonală, din dreapta liniei de mijloc, mingea lovind în traiectoria ei prima dată partea din dreapta a terenului servantului, apoi, depășind fileul,  partea din dreapta a terenului primitorului. Dacă din serviciu, mingea atinge fileul și cade în suprafața de serviciu adversă, serviciul se repetă.

4.5.4. Alternanța la serviciu. În cadrul unui set (proba de simplu), fiecare jucător va executa două servicii consecutive. Ciclul se repetă până când un jucător ajunge la 11 puncte câștigate. În caz de egalitate la 10, fiecare jucător va executa câte un serviciu până când scorul înregistrează o diferență de două puncte. Jucătorul care serveşte în primul set va trece la primirea primelor două servicii în cel de-al doilea, ciclul repetându-se până la finalul meciului. În cadrul unui set din proba de dublu, la fiecare schimbare de serviciu, jucătorul care a primit anterior, va trece la serviciu, iar partenerul celui care a servit, devine jucătorul la primire.

4.5.5. Servantul nu va servi pâna când primitorul nu este gata de joc. Acesta din urmă, trebuie să  fie poziționat în diagonală, pregătit și să joace în ritmul rezonabil al servantului (maxim 5 secunde între servicii). În jocul de simplu, servantul trebuie să efectueze regulamentar  serviciul,  adversarul un retur regulamentar, iar în continuare ambii jucători trebuie să execute retururi regulamentare până la câștigarea  punctului. În jocul de dublu, jucătorii unei echipe vor alterna lovirea mingiilor returnate de adversari, în caz contrar vor pierde punctul respectiv.

4.5.7. Disputarea punctului. După ce serviciul a fost regulamentar executat sau returul de asemenea, mingea trebuie lovită astfel încât să atingă direct suprafaţa de joc adversă. Dacă o astfel de minge atinge mai întâi fileu şi apoi suprafaţa adversă, este considerată în joc, iar adversarul trebuie să returneze. Marginile laterale ale mesei de tenis nu fac parte din suprafaţa de joc.

4.5.6.  Pierderea punctului se produce şi în următoarele situații:

 a) jucătorul execută neregulamentar serviciul;

 b) mingea cade de două ori în propria suprafață de joc;

 c) trimiterea/returnarea mingiei se face în afara suprafeței  adverse;  d) în traiectoria ei spre suprafața adversă mingea atinge un obiect din afară; d) atingere dublă consecutivă cu paleta; e) mingea este lovită înainte ca aceasta să treacă fileul; f) atingerea fileului cu paleta sau cu orice parte a corpului; g) mâna liberă atinge suprafaţa de joc.

4.5.7. Punctele câştigate/pierdute înainte de depistarea unor abateri regulamentare care fac referire la poziţionare, alternanţă sau succesiune la serviciu/primire, nu vor fi anulate. Jocul va continua respectându-se regulamentul.

4.4. Pentru motive bine întemeiate (abateri de la regulament, situații de pericol, condiții meteo nefavorabile, defecțiuni tehnice etc.) arbitrii/organizatorii pot decide amânarea, întreruperea  sau reluarea unei probe. În situaţii speciale, arbitrii/oficialii pot decide repetarea unui set sau a intregului meci (re-run).