Fotbal in 11
Descriere
REGULI FIFA - modificate pentru Corporate Games
REGULAMENT
Fiecare meci este compus din 2 reprize a câte 20 minute cu o pauză de 3 minute. Se joacă cel puţin 3 meciuri.
În caz de egalitate la finalul meciului, doar în etapa superioară, echipele vor executa alternativ câte 3 lovituri de la 11m pentru departajare. Dacă egalitatea se menţine, loviturile de departajare vor continua alternativ, una/echipă, până când un jucător va rata. Loviturile de departajare vor putea fi executate doar de jucătorii aflaţi în teren la finalul meciului.
Schimbările sunt permise doar în zona de desemnată pentru această activitate (mijlocul terenului, în faţa propriei bănci de rezerve)
ECHIPAMENT
Tricouri numerotate, personalizate pentru fiecare echipă. Apărătorile sunt obligatorii. Incaltamintea specifica pentru fotbal pe teren sintetic
DIMENSIUNE ECHIPĂ
Minim 13 maxim 22 jucători
Regulament
Reguli FIFA modificate și adaptate pentru Corporate Games
ARTICOLUL 4. REGULI SPECIFICE
4.1. Categorii, durată, dimensiune echipă, schimbări, căpitanul de echipă.
4.1.1. Această disciplină sportivă presupune întreceri la masculin, categoria – Open. Fiecare meci este compus din două reprize a câte 20 minute cu 3 minute pauză între ele. În caz de egalitate la finalul meciului, doar în etapa superioară, echipele vor executa alternativ câte 3 lovituri de la 11m pentru departajare. Dacă egalitatea se menţine, loviturile de departajare vor continua alternativ, una/echipă, până când un jucător va rata. Loviturile de departajare vor putea fi executate doar de jucătorii aflaţi în teren la finalul meciului.
4.1.2. Înainte de începerea meciului, se va completa/verifica foaia de joc, pe baza legitimaţiilor de participare şi a actelor de identitate ale concurenților prezenţi. Acest document va fi completat şi de managerii sau căpitanii echipelor si semnata de componentii echipelor.
4.1.3. Echipa standard trebuie să fie formată din 11 jucători (un portar şi 10 jucători de câmp) şi maxim 11 rezerve. O echipă nu poate începe sau continua un meci cu mai puţin de 7 jucători, situaţie în care aceasta va pierde cu (0 – 3). Dacă diferenţa de scor în momentul întreruperii este mai mare de 3 goluri în favoarea echipei desemnate câştigătoare „la masa verde”, va fi consemnat rezultatul din teren.
4.1.4. Schimbările sunt permise doar în zona desemnată pentru această activitate (mijlocul terenului, în faţa propriei bănci de rezerve), cu aprobarea arbitrilor intr-un moment de întrerupere al meciului. Rezervele trebuie să fie trecute și să se regăsească în foaia de joc. Un jucător de câmp poate înlocui portarul doar atunci când acesta din urmă a fost eliminat sau nu mai poate continua jocul. În această situaţie, meciul trebuie să fie oprit iar arbitrul va nota respectiva înlocuire.
4.1.5. Căpitanul echipei este jucătorul care poartă banderola şi asigură comunicarea cu arbitrul. Dacă este înlocuit, eliminat sau nu mai poate continua jocul, va preda banderola unui alt jucător aflat pe teren.
4.1.6. Participantii trebuie sa aiba minim varsta de 14 ani, acestia vor avea completat acordul parental inainte de inceperea competitiei.
4.2. Arbitrajul
4.2.2. Raportul de joc este documentul în care sunt înregistrate toate datele tehnice referitoare la desfăşurarea meciului. După încheierea meciului, căpitanii echipelor au obligaţia să semneze acest document, pentru certificarea rezultatului. În cazul în care refuză sau omite să semneze, rezultatul final va fi cel anunţat de arbitru.
4.2.3. Pentru motive bine întemeiate (abateri de la regulament, situații de pericol, condiții meteo nefavorabile, defecțiuni tehnice etc.) arbitrii/organizatorii pot decide amânarea, întreruperea şi reluarea unui meci.
4.2.4. Pentru orice nelămurire sau nemulţumire care face referire la întrecerea sportivă, cei în cauză se vor adresa arbitrilor sau oficialilor, singurii în măsură să lămurească şi să decidă.
4.3. Echipamentul echipelor trebuie să fie adecvat sezonului, uniform, personalizat, cu numere diferite vizibil imprimate pe spatele tricourilor sau maiourilor. Schimbul de tricouri între jucătorii unei echipe după completarea fişei de joc este interzis. Încălţămintea trebuie să fie adecvată jocului şi fără crampoane. Echipamentul portarului trebuie să fie diferit de cel al coechipierilor din teren. Apărătorile sunt obligatorii. Jucătorilor nu le este permis sa joace având asupra lor ceasuri, bijuterii sau alte obiecte care ar putea pune în pericol integritatea fizică personală sau a celorlalţi jucători.
4.4. În faza preliminară acestei întreceri sportive, repartizarea echipelor în grupe se va face prin tragere la sorţi. Accederea în fazele superioare se va face în funcţie de rezultatele obţinute în meciurile preliminare.
4.5. Desfăşurarea jocului
4.5.1. Lovitura de începere este modalitatea prin care mingea, la semnalul arbitrului, este pusă în joc cu piciorul, spre propria poarta, la începutul jocului, după înscrierea unui gol şi la începutul celei de-a doua reprize. Dintr-o lovitură de începere se poate înscrie direct gol.
4.5.2. Afară din joc.
4.5.2.1. Mingea este afară din joc dacă meciul a fost oprit de către arbitru, precum şi dacă a depăşit cu întreaga circumferinţă linia de poartă/de margine, pe sol/în aer.
4.5.2.2. Un jucător se află în poziţia afară din joc (offside) atunci când acesta se află poziţionat în terenul echipei adverse mai aproape de linia porţii comparativ cu penultimul jucător oponent şi joacă/influenţează o mingie trimisă spre înainte de către un coechipier (excepţie face repunerea de la margine) aflat mai aproape de propria linie de poartă.
4.5.3. Repunerea mingiei în joc se execută cu piciorul de pe linia careului de 6 m, în situaţia de aut de poartă. Dacă mingea iese în aut de margine, aceasta va fi repusă în joc printr-o aruncare cu ambele mâini de deasupra capului. În ambele situaţii nu se poate înscrie gol direct. Dacă prin cele două tipuri de repunere descrise mingea intră în poarta adversă, fără să fie atinsă de un alt jucător, se va acorda lovitură de poartă. Dacă mingea intră în propria poartă, fără să fie atinsă de un alt jucător, se va acorda corner pentru echipa adversă.
4.5.4. Lovitura de colţ (corner) se execută cu piciorul şi se poate înscrie gol direct.
4.5.5. Distanţa pe care trebuie să o aibă adversarul la repuneri şi lovituri libere (directe sau indirecte) este de minim 9 m. Pentru executarea unor astfel de lovituri mingea trebuie să fie oprită, iar executantul nu trebuie sa atingă mingea a doua oara înainte ca aceasta să fie atinsă de un alt jucător. Dacă în urma unei lovituri libere indirecte, mingea intră în poarta adversă, fără să fie atinsă de un alt jucător, se va acorda lovitură de poartă. Dacă mingea intră în propria poartă, fără să fie atinsă de un alt jucător, se va acorda corner pentru echipa adversă.
4.5.6. Arbitrul va semnaliza lovitura liberă directă cu braţul drept poziţionat orizontal în direcţia porţii echipei sancţionate, iar lovitura liberă indirectă cu braţul poziţionat vertical deasupra capului. Loviturile libere directe/indirecte se acordă de către arbitru atunci când acesta apreciază că se produc abateri de la regulamentul specific jocului de fotbal. Lovitura de pedeapsă (penalti) este o lovitură liberă acordată pentru o abatere specifică comisă în interiorul careului (suprafata de pedeapsa) adverse şi se va executa cu mingea aşezată pe punctul de la 11 m.
4.5.7. Înscrierea unui gol valabil se produce atunci când mingea depăşeşte cu întreaga circumferinţă linia de poartă, pe sol sau în aer, între stâlpii porţii, iar arbitrul constată că nu s-a produs nici o abatere. Dacă mingea este în joc, portarul poate înscrie din suprafaţa propriei porţi, atât în poarta adversă cât şi în propria poartă, chiar şi prin aruncarea mingiei cu mâna.
4.5.8. Pasa intenţionată cu piciorul către propriul portar şi jucarea mingiei de către acesta cu mâna în propriul careu, se sancţionează cu acordarea unei lovituri libere indirecte pentru echipa adversă, cât mai aproape de locul în care s-a comis abaterea.
4.6. Cartonaşele galbene şi roşii.
4.6.1. Cartonaşul galben/roşu se acordă de către arbitru atunci când acesta apreciază că se produce o anumită abatere de la regulamentul specific jocului de fotbal (henţ, fault, lovire, comportament nesportiv etc.). Pentru motive bine întemeiate şi susţinute de regulament, cartonaşele galbene/roşii pot fi acordate şi jucătorilor/antrenorilor aflaţi pe banca de rezerve.
4.6.2. Cumulul de trei cartonaşe galbene în trei meciuri diferite, atrage suspendarea jucătorului în cauză pentru următorul meci. Ulterior ispăşirii sancţiunii, fiecare cartonaş galben nou încasat conduce la o noua suspendare pentru următorul meci. Cartonaşele galbene se anulează după faza preliminară.
4.6.3. Cumulul de două cartonaşe galbene în acelaşi meci atrage automat primirea cartonaşului roşu de către jucătorul în cauză. La aprecierea arbitrului, cartonaşul roşu poate fi acordat şi direct pentru infracţiuni specifice (fault în situaţie de ultim apărător, fault dur, lovire, comportament neadecvat etc.). În ambele situaţii, jucătorul trebuie să părăsească terenul (propria echipă rămâne în inferioritate până la sfârşitul meciului) şi este suspendat pentru următorul meci.
4.6.4. Dacă un jucător sancţionat cu cartonaş roşu refuză să părăsească terenul, propria echipă poate fi sancţionată cu pierderea meciului prin forfeit sau eliminată din competiţie.