Snowboard Super G

Descriere

REGULII FIS - modificate şi adaptate pentru Corporate Games

Sistemul competiţional la aceasta disciplină sportivă presupune întreceri la feminin şi masculin. Cronometrarea va fi efectuată electronic iar participanţii sunt obligaţi să se asigure că vor fi prezenţi cu cel puţin 30 de minute înainte faţă de ora programată pentru start.

ECHIPAMENT

Echipamentul trebuie să fie adecvat pentru această disciplină sportivă. Numărul de concurs oferit de organizatori trebuie purtat pe toată durata întrecerii. Căştile de protecţie sunt obligatorii, plăcile în bună stare de funcţionare şi asigurate.

Regulament

ARTICOLUL 4. REGULI SPECIFICE

4.1. Traseu, clasament.

4.1.1. Traseul probelor va fi vizibil marcat cu porţi specifice întrecerii sportive şi amenajat cu zonă de start/sosire. La începutul fiecărei probe concurenţii au dreptul la o singură coborâre de recunoaştere, pe plăci, în derapaj uşor, nu prin porţi sub formă de concurs. Cele trei urcări necesare desfăşurării probei (recunoaştere plus cele două manşe) vor fi asigurate de către organizatori.

4.1.2. Ordinea concurenţilor la start în prima manşă va fi stabilită prin tragere la sorţi, iar rezultatele obţinute vor determina ordinea în cea de-a doua manşă. Aşadar, concurenţii situaţi în prima jumătate a clasamentului rezultat după prima manşă vor lua startul primii, în ordinea inversă a celor mai buni timpi înregistraţi/validaţi, iar concurenţii situaţi în a doua jumătate a respectivului clasament, în ordinea celor mai buni timpi înregistraţi/validaţi.

4.1.3. Ordinea concurenţilor la start pentru ambele manşe va fi comunicată/afişată în zona de start cu 15 minute înainte de primul start al manşei respective.

4.1.4. Clasament. Poziţia concurentei/concurentului în clasamentul intermediar, va fi dată de rezultatul/timpul obţinut în prima manşă. Poziţia concurentei/concurentului în clasamentul final, va rezulta din însumarea timpilor obţinuţi şi validaţi în ambele manşe ale unei probe.

4.1.5. Participantii trebuie sa aiba minim varsta de 14 ani, acestia vor avea completat acordul parental inainte de inceperea competitiei.

4.2. Arbitrajul – va fi efectuat de către arbitrul de start, arbitrul de sosire, arbitrii judecători de porţi şi arbitrul cronometror. Coordonatorul sportiv supraveghează întreaga activitate.

4.2.1. Arbitrul de start – va fi prezent în zona de start pe parcursul întrecerii sportive; se va asigura că sunt respectate toate regulile specifice startului, precum şi detaliile organizatorice ale acestei activităţi; stabileşte situaţiile de start întârziat sau fals; raportează numele concurenţilor întârziaţi/neprezentaţi la start, cu starturi întârziate/false, precum şi alte încălcări ale regulamentului; verifică fişa probei, pe baza legitimaţiilor de participare şi a actelor de identitate ale concurenţilor prezenţi, dacă este cazul; comunică cu ceilalţi arbitrii.

4.2.2. Arbitrul de sosire – este prezent în zona de sosire pe parcursul întrecerii sportive; se va asigura că este respectat regulamentul, intrarea şi ieşirea din zona de sosire; supraveghează cronometrarea şi publicul din zonă; comunică cu ceilalţi arbitrii. Linia de sosire va fi marcată vizibil şi trebuie trecută cu ambele picioare pe placa, cu unul singur pe placa sau oricum în caz de cădere în imediata vecinătate a acesteia.

4.2.3. Arbitrul judecător de poartă – supraveghează trecerea regulamentară a concurenţilor prin porţi în zona repartizată; completează fişa de control pe care o predă cronometrorului după fiecare manşă; se asigură că numerotarea şi marcarea porţilor se face la timp; comunică situaţiile neprevăzute.

4.2.4. Cronometrorul – coordonează starturile, asigură cronometrarea şi analizează fişele de control; decide intervalele între starturi; înregistrează rezultatele obţinute de concurenţi după prima manşă şi în funcţie de acestea stabileşte ordinea starturilor în cea de-a doua manşă; comunică mai ales cu zona de start dar şi cu ceilalţi arbitrii.

4.2.5. Neprezentarea la start în timp util a unui concurent se penalizează cu 15 secunde adiţionale la timpul obţinut în manşa respectivă. Obligatoriu, concurentul în cauză, va concura ultimul, la maxim un minut după ultimul start programat.

4.2.6. Sunt considerate greşeli şi abateri de la prezentul regulament următoarele: startul greşit; ratarea unei porţi; virajul executat prin exteriorul porţilor; abandonul cursei. Comiterea uneia din aceste greşeli duce la descalificarea concurentului din manşa respectivă şi implicit din proba respectivă.

4.2.7. Dacă un concurent este descalificat în prima manşă, acesta nu va fi programat pentru start în manşa a doua.

4.2.8. Pentru orice nelămurire sau nemulţumire care face referire la întrecerea sportivă, cei în cauză se vor adresa arbitrilor sau oficialilor, singurii în măsură să lămurească şi să decidă.

4.3. Echipamentul concurenţilor trebuie să fie adecvat pentru această disciplină sportivă. Numărul de concurs oferit de organizatori trebuie purtat pe toată durata întrecerii şi predat după manşa a doua a fiecărei probe în zona de sosire. Căştile de protecţie sunt obligatorii, plăcile cu legături în stare bună de funcţionare şi asigurate, iar ochelarii specifici recomandaţi.

4.4. Pentru motive bine întemeiate (abateri de la regulament, situații de pericol, condiții meteo nefavorabile, defecțiuni tehnice etc.) arbitrii/organizatorii pot decide amânarea, întreruperea sau reluarea unei probe. În situaţii speciale, arbitrii/oficialii pot decide repetarea unei curse (re-run).