REGULI FIPS CIPS (Federaţia Internaţională de Pescuit Sportiv, Confederaţia Internaţională de Pescuit Sportiv) - modificate şi adaptate pentru Corporate Games. Scopul acestei întreceri sportive este de a captura o cantitate superioara de peste, la stationar, într-un timp delimitat, cu ajutorul unei echipe formate din 4 pescari sportivi. ECHIPAMENT Pentru pescuit: 4 lansete, cu un singur carlig pe montura, într-un ansamblu care să permită eliberarea peştelui în caz de ruptură, minciog cu deschidere mare, 10 saci de pastrare a peştelui, juvelnic ecologic, spray antiseptic şi cădiţă/saltea de primire. Peştii mai mici de 5 kg pot fi păstraţi maxim 3 în acelaşi sac. Pentru campare: cort, scaune, mese, umbrele şi alte echipamente de resortul champing, care sunt atributul exclusiv al participantilor. Ţinuta: având în vedere faptul că, este o intrecere sportiva care se desfăşoară în aer liber pe durata a aproximativ 48h, concurentii trebuie sa aibe in cadrul echipei din care fac parte, imbracaminte adecvată adaptată sezonului, eventuale echipamente de schimb şi dacă este posibil, să poarte însemnele corporaţiei pe care o reprezintă şi a asociaţiei organizatoare.
Pescuit Bucharest 2023
|
Balta Polcesti 5
ARTICOLUL 4. REGULI SPECIFICE
4.1. Probe, dimensiune echipă, reguli.
4.1.1. Această intrecere sportivă presupune capturarea unei cantitati superioare de peste (crap, ten, caras, platica, scoicar), într-un timp delimitat, cu ajutorul unei echipe formate din 4 sportivi, barbati si femei, categoria open. - se va premia si cel mai mare peste capturat (crap); acesta nu va fi luat in calcul la stabilirea clasamentului final (cantitatea totala).
4.1.2. O echipa poate incepe sau continua intrecerea sportiva cu minim 3 (trei) pescari in stand, doar in situatii exceptionale. Fiecare echipa poate pescui cu maxim 4 lansete si un carlig pe montura. Este interzisa parasirea standului de catre concurenti fara aprobarea arbitrilor. - dupa capturare, crapul, tenul, scoicarul, daca nu depaseste cantitatea de 15 kg se pune in sacul de pastrare si se pastreaza pana la cantarul oficial. Exemplarele de peste 15 kg fac obiectul unui cantar suplimentar, cantarindu-se si eliberandu-se imediat. Crapul cu greutatea între 2-6 kg, somnul, carasul si platica se retin fara limita de cantitate, fiind incluse in taxa de participare. Dacă se prinde accidental sturion sau peste rapitor, acesta nu punctează şi va fi eliberat cu grijă, imediat. O captură este considerată validă chiar dacă în mod accidental peştele este prins în afara gurii. Agăţarea voluntară a peştelui este interzisă.
4.1.3. Parcarea autovehicolelor este permisa in zona standurilor. Circulatia acestora in zona standurilor este STRICT INTERZISA. Autovehiculele vor ramane in zona standurilor repartizate fiecarei echipe. In zona respectiva au acces doar membrii echipei desemnate sa ocupe acel stand. Vizitele sunt permise pe toată durata competiţiei iar rămânerea în stand a uni vizitator se va face cu acceptul managerului sportiv şi al administratorului amenajării.
4.1.4. Este interzisa iluminarea standului pe timpul noptii, cu ajutorul dispozitivelor sau proiectoarelor foarte puternice, cu exceptia lanternei de pe cap si a luminii de cort discrete. Este interzis sa se faca focul pe timpul noptii/zilei cu exceptia focului pentru gratar, doar pe timpul zilei.
4.1.5. Caracteristica principala a acestei competitii fiind fair play-ul, concurentii vor avea un comportament adecvat; nu vor asculta muzica, vor pastra linistea si curatenia. Injuriile adresate colegilor, oficialilor, sportivilor concurenti sau altor persoane, sunt STRICT INTERZISE. Sportivii in cauza vor fi sanctionati drastic iar sanctiunile pot duce pana la eliminarea din concurs.
4.2. Conditii specifice
4.2.1. Se poate folosi orice sculă de pescuit(lansetă clasică, lansetă feeder, lansetă mach, rubesiană, bolognesă, vargă) cu firul principal de minim 0,25mm. Lanseurile se vor realiza dupa semnalul de start doar in fata standului repartizat. Dupa semnalul de final al intrecerii, concurentul care este prins in drill, mai are la dispozitie 15 minute pentru capturarea pestelui.
4.2.2. Intrarea in standul vecin este permisa doar in cazul unui drill, pentru scoaterea pestelui si pentru asistarea la cantarire (martor). Intrarea in apa este STRICT INTERZISA. Exceptie este doar cand sportivul se afla in timpul drillului iar intrarea in apa este permisa doar pana la nivelul genunchilor.
4.2.3. Nadirea se face exclusiv de pe mal, cu bastonul de nadire (cobra), cupa de nadire, racheta de nadire, prastie sau saci solubili. Folosirea sonarului si a barcii de nadit, este interzisa.
4.2.4. Se poate nadi cu mixuri de semințe(fierte obligatoriu), ground bait-uri, sau boilesuri. Ca momeli pentru carlig, se poate folosi mamaliga, boabe de porumb conservate/fierte, pufuleti, boiles sau momeli flotante. Este strict interzis pescuitul la rapitor.
4.2.5. Dupa inceperea intrecerii sportive, primirea nadei din exterior este interzisa.
4.2.6. Nădirea grea este permisă doar în intervalul 09:00 – 19:00.
4.3. Arbitrajul
4.3.1. Înainte de startul competitiei, arbitrii vor completa/verifica fişa probei, pe baza legitimaţiilor de participare şi a actelor de identitate ale concurenților prezenţi. Acest document poate fi completat şi de managerii sau căpitanii echipelor.
4.3.2. Raportul probei este documentul în care sunt înregistrate toate datele tehnice referitoare la desfăşurarea intrecerii sportive, inclusiv avertismentele si sanctiunile.
4.3.3. Arbitrajul va fi asigurat in zona, conform standardelor si regulamentelor aflate in vigoare. La cererea arbitrilor/oficialilor, concurentii trebuie sa prezinte legitimatiile de concurs, actele de identitate si sa accepte efectuarea controalelor specifice, in orice moment al intrecerii.
4.3.4. Cu exceptia crapului, ctenului sau scoicarului care se cantareste conform punctului 4.1.2, Cantarirea celorlalte specii, precum: somn, caras, platica, se va face la sfarsitul concursului. Peștele cântărit se eliberează imediat. Peștele care se reține, se cântărește la finalul partidei. Pe toată durata partidei, peștii vor fi păstrați în condiții de siguranță, în saci de păstrare, maxim 3 crapi de 5-6 kg/buc, într-un sac, scufundați. După fiecare cantarire, căpitanii echipelor si un component al echipei care concureaza pe unul din standurile alaturate şi care asistă la cântărire, au obligaţia să semneze fisa de cantarire, pentru certificarea rezultatului. În cazul în care un căpitan de echipă refuză sau omite să semneze, rezultatul final va fi cel anunţat de arbitru.
4.3.5. Cantarirea suplimentara se va face daca se intrunesc conditiile specificate la art. 4.1.2, arbitrii oficiali fiind anuntati imediat.
4.3.6. Cântarele oficiale se vor efectua la orele: 08:00, în ziua de sambătă și duminică, 14:00 în ziua de sâmnbătă și 20:00 în ziua de vineri și sâmbătă.
4.4. Sanctiuni si avertismente
4.4.1. Prezentarea la cantarire a unui crap, ten sau scoicar ranit, se sanctioneaza cu avertisment. Totodata, captura nu va fi validata/cantarita.
4.4.2. Avertismentele pot fi acordate si pentru alte situatii, cum ar fi: folosirea nadelor interzise; folosirea momelilor interzise; furtul startului; alte situatii in care se constata abateri de la prezentul regulament.
4.4.3. La fiecare avertisment primit, echipa respectiva va fi sanctionata si cu depunctare (- 10 kg din cantitatea totala). La al treilea avertisment, echipa este descalificata si paraseste competitia fara returnarea taxei de participare.
4.4.4. Ranirea grava/mortala a unei capturi trofeu, se sanctioneaza cu descalificarea echipei respective din concurs si plata pestelui conform regulamentului locatiei.
4.4.5. Inainte si pe toata perioada desfasurarii competitiei, consumul de bauturi alcoolice este STRICT INTERZIS! Cel/cei care va/vor fi depistat/depistati sub influenta bauturilor alcoolice sau in stare de ebrietate vor fi eliminati si evacuati imediat din zona de concurs. Echipa/echipele din care face/fac parte sportivul/sportivii respectiv/respectivi va/vor fi DESCALIFICATA/DESCALIFICATE!
4.6. Desfășurarea intrecerii
4.6.1. Prezenta participantilor la locatia sportiva (balta) este necesara cu cel putin 90 minute inainte de startul competitiei. În faza de inceput a acestei întreceri sportive, repartizarea echipelor pe standuri se va face prin tragere la sorţi, imediat dupa sedinta tehnica.
4.6.2. Dupa sedinta tehnica si tragerea la sorti, fiecare echipa trebuie să ajungă în standul repartizat cu cel puţin 45 minute înainte de ora programată pentru startul intrecerii, unde vor pregati regulamentar materialele specifice.
4.6.3.Numai dupa comanda START a arbitrului oficial lanseurile vor putea fi efectuate. Finalul competitiei va fi anuntat din timp, iar la ora stabilita toate lansetele trebuie sa fie stranse.
4.6.4. Concursul se va desfasura dupa cum urmeaza:
Vineri 28 iunie 2024:
16:00 prezentare la locul intrecerii, Balta Polceşti 5
16:00 si 16:30 sedinta tehnica si tragerea la sorti a ordinii de extragere, urmată de extragerea standurilor.
16:30 si 16:45 deplasarea catre standuri
16:45 si 17:00 pregatirea standului pt pescuit
17:00 START concurs
Duminica 30 iunie 2024:
11:00 - FINAL concurs
12:00 - FESTIVITATE DE PREMIERE
4.6.5. Pentru motive bine întemeiate (abateri de la regulament, situații de pericol, condiții meteo, defecțiuni tehnice etc.) arbitrii/organizatorii pot decide amânarea, întreruperea şi reluarea intrecerii sportive. De asemenea, în situaţii de egalitate, departajarea echipelor se va face in functie de urmatoarele criterii: I. greutatea celui mai mare peste capturat; II. Numărul de peşti capturaţi; III. alte criterii.
4.6.6. Pentru orice nelămurire sau nemulţumire care face referire la întrecerea sportivă, cei în cauză se vor adresa arbitrilor sau oficialilor, singurii în măsură să lămurească şi să decidă.
4.6.7. Prezentul regulament se completeaza cu cerintele si restrictiile pistei de crap Polcesti 5.
Organizatorul si administratia baltii sunt exonerati de orice raspundere civila, administrativa si materiala pentru orice forma de accidente, incidente (inclusiv cele medicale) si a urmarilor generate de consumul de alcool sau de neatentia concurentilor si a vizitatorilor, pe toata perioada desfasurarii concursului.